Seven days to the wolves (4). Controverse

          Probabil destinul lupului și suferința sa puteau fi evitate dacă omul și-ar fi respectat credințele originare și ar fi căutat să cerceteze înainte să judece. Este, totuși, adevărat, lupul este un animal controversat, privit de unii cu fascinație și chiar cu adorație, dar hulit de alții. Această optică datează încă de la începuturile omenirii, lupul fiind prezent în toate mitologiile importante. În mitologia greacă, lupul este privit ca un simbol al luminii, fiind un atribut al lui Apollo, zeul zilei și al luminii, dar totodată și una dintre întrupările lui Zeus. De aceeași optică beneficiază și în mitologia romană, fiind un simbol al lui Marte, zeul războiului, dar mai ales, animalul care hrănindu-i pe Romulus și Remus are un loc important în fondarea Romei. Înaintea oricărei bătălii, apariția unui lup dădea curaj legiunilor romane, existând credința că respectiva apariție prevestește victoria asupra dușmanului.

            În mitologia chineză, creator al dinastiilor chineze este recunoscut a fi Lupul Albastru Ceresc. Această credință este preluată și de mongoli, lupul celest fiind considerat strămoșul lui Gingis Han. Urmând această linie, Mustafa Kemal – atutointitulat Atatürk – a fost poreclit de poporul turc “Lupul cenușiu”. În schimb, în mitologia hindusă, lupul este privit ca fiind un animal demonic, apropiat zeităților malefice, dușman și devorator al luminii.

            Dacă în unele mitologii lupul este privit ca un favorit al zeilor, sau ca întemeietor al lumii, în mitologia nordică el este privit ca responsabil pentru distrugerea lumii. Este vorba despre Fenrir, sau Fenris, un monstru gigant întruchipat în lup. Legenda spune că aflând despre profeția care punea sfârșitul lumii pe umerii lupului și ai familiei sale, zeii l-au prins pe Fenrir și l-au închis într-o cușcă, însărcinându-l pe Tyr, zeul războiului, să îl hrănească și să îl îngrijească. Când a crescut, dimensiunile gigantice ale lupului i-au determinat pe zei să încerce să îl înlănţuiască, pentru a nu reprezenta un pericol, dar lupul rupea fiecare lanţ cu care era prins. De aceea, zeii au rugat dwarfii să creeze un lanţ magic(Gleipnir, care deşi era imposibil de rupt părea foarte subţire), pentru ca lupul să nu mai poată scăpa. Apoi au încercat să-l păcălească pe Fenrir pentru a-l prinde, susținând că nu este îndeajuns de puternic pentru a rupe lanţul. Lupul a vrut să-şi confirme puterea, dar a cerut o dovadă de încredere: unul dintre zei trebuia să-şi pună mâna în fălcile lui. Nimeni nu a acceptat, în afară de Tyr. După mai multe încercări, văzând că nu poate scăpa din lanţuri și că nu va fi eliberat, Fernir a retezat cu colţii mâna zeului. Zeii l-au dus și l-au încătuşat de o stânca la 100 km sub pământ, iar capetele lanţului le-au legat în cele patru puncte cardinale. În ziua Ragnarok-ului Fenrir va rupe lanţul si se va alătura giganţilor în lupta împotriva zeilor, fiind cel care îl va devora pe Odin.

            Aceste optici, dragilor, chiar dacă reflectă poziții contradictorii, caracterizează lupul ca fiind unul din cele mai nobile animale. Sunt puține acelea care sunt atât de apropiate zeilor și care să aibă o atât de strânsă legătură cu creația și distrugerea lumii. Atât din mitologia romană cât și din cea nordică reiese pregnant caracterul nestăpânit al lupului, dârzenia sa și nesupunerea. Fascinația lupului a cuprins și alte popoare, fiind prezentă și în alte mitologii, precum cea egipteană și cea dacă, devenind totodată un subiect de discuții interesante și aprinse – este lupul un exponent al binelui și al luminii, sau al răului și al distrugerii?

Reclame

Seven days to the wolves (3). Calendarul lupului

          Observând că unii dintre voi au anticipat unele aspecte pe care aș fi vrut să îmi axez această aplecare asupra lupilor, am decis să modific puțin planul pe care îl concepusem inițial. Ca atare, astăzi aș vrea să îmi justific alegerea de a discuta despre lup în această săptămână. Probabil că știați, probabil că nu…, chiar dacă veți dori să admiteți sau să vă împotriviți, trebuie spus că actualele calendare creștine au făcut uitate calendarele populare arhaice. În cadrul acestor calendare arhaice, în zona Europei de Est, luna noiembrie este marcată de figura predominantă a lupului.

            Calendarul lupului este format din trei perioade marcate de spectrul acestui animal. Prima perioadă începe cu respectarea sărbătorii Sfântul Petru de iarnă (16 ianuarie), zi numită și “lanțul lui Sfântul Petru”. În această zi, stăpânul lupilor le hotărăște prada pentru tot cursul anului. La 17 ianuarie, o altă „zi ţinută”, Tănase de ciumă, devine, printr-o contaminare directă, „rău de lupi”.De asemenea, zilele dintre 25 ianuarie și 3 februarie, numite Filipii de iarnă, impun respectarea anumitor interdicții de lucru, fiind ținute de frica lupului.

            Cea de-a doua perioadă în care lupul devine figură marcantă în riturile sătești este data de 29 iunie, numită Soborul lupilor. Credința populară spune că la această dată lupii se adună la o răscruce, iar Sfântul Petru le împarte pâine, lupilor rămași flămânzi împărțindu-le, uneori, vite sau oameni. Mai plastică este exprimarea reținută de Mihai Coman, în cuprinsul Bestiarului mitologic românesc. “lupii se adună într-un loc anume hotărât, la urlătoare, la o răscruce; urlatul înseamnă că lupii se roagă sau cer de mâncare stăpânului lor; Sf. Petru, auzind urletul vine între lupi; el începe să rupă codrii dintr-o pâine care nu se mai isprăveşte şi aruncă la fiecare lup, sau le împarte prescură, ori nişte boabe de năut ori seminţe, care le taie foamea aşa încât pot răbda mai multe zile; dacă acestea nu se ajung, pentru lupul rămas flămând urseşte un om sau o vită; fără porunca lui Sf. Petru lupii nu îndrăznesc să facă vreo stricăciune în lume, chiar dacă ar muri de foame”.   

            A treia perioadă calendaristică dedicată lupului este în luna noiembrie. Între 12 și 21 noiembrie, perioada Filipilor de toamnă, este interzis lucrul cu orice obiect ascuţit, cusutul cu aţă roşie, torsul lânii, datul cărbunilor din vatră. Se crede că, dacă aceste interdicţii nu sunt respectate, lupii au acordul Sfântului Petru să mănânce vitele sau copiii de la casa respectivă. În ultima zi de Filipi se lipeşte cu lut gura cuptorului, pentru ca gura lupului să fie la rândul ei lipită. Această perioadă de toamnă se încheie cu „păzitul usturoiului” de Sfântul Andrei (30 noiembrie), când toți membrii familiei consumă usturoi, ung cu usturoi ferestrele şi uşile şi spun toată noaptea poveşti pentru a alunga fiarele şi strigoii.

            În realitate, acest ciclu de toamnă este așezat în jurul anumitor momente importante din viaţa lupului. În luna octombrie se formează haitele și încep atacurile pentru procurarea hranei, iar în a doua jumătate a lui noiembrie începe perioada de împerechere. Nu știu dacă poate fi considerat ciudat, sau o caracteristică aparte, dar lupul „se înmulţeşte şi dă viaţă într-o perioadă în care natura este moartă”. Probabil și acesta este unul dintre motivele pentru care, în mitologia românească, se consideră că lupul are legături simbolice cu spiritele, cu morții și cu strigoii, fiind un Caron autohton, îndeplinind misiunea de a conduce sufletele pe lumea cealaltă.

Notă: informațiile au fost preluate din Bestiarul mitologic românesc – Mihai Coman

O renaștere a miturilor

Realitatea înfrumusețează mitul sau mitul înfrumusețează realitatea? O întrebare grea, cu argumente pentru fiecare răspuns în parte. Dar indiferent de care ar fi acest răspuns sufletele ne vor vibra mereu în fața măreției legendelor, înclinându-se în fața puterii lor, în fața impresiei de neuitat pe care o produc.

Nu de multe ori am constatat că majoritatea au privirea atât de fixată înainte, sunt atât de prinși în prezent încât uită să se mai uite în spate. Dar ce se întâmplă când mitul înfruntă prezentul? Ce se întâmplă când cei care nu uită să privească în spate aruncă pe taraba ieftinului modernism miturile din trecut, esența lor fantastică, fantezia și farmecul lor? Apare ceva uimitor, inspirant, plin de fericire, de vioiciune, de voioșie de… e atât de adevărat că sărmanele noastre cuvinte nu pot cuprinde în ele toate trăirile noastre!

Una dintre particularitățile mitologiei celtice este invocarea și obținerea mântuirii prin artă. Nu puțini au fost maeștrii care puteau vrăji creaturile prin puterea muzicii și a poeziei. Și unii dintre acești maeștri există și azi, stau ascunși pe cine știe unde și apar din senin, uimind, cucerind, vrăjind totul, instrumentele folosite și cugetele oamenilor.

Eluveitie? O adunare a acestor vrăjitori desprinși din ceața miturilor celtice… Necunoscuți ochiului profanului, dar deja cunoscuți păgânului care sălășluiește în noi, care tânjește după credința primordială în forțele naturii, plin de dor după creaturile fantastice pe care le recunoștea acum mai bine de două mii de ani. O trupă de folk metal, cu influențe de death metal – influențe care le pot fi totuși scuzate. I-am descoperit anul trecut, mi-au plăcut… Nu speram însă să mă șocheze (pozitiv!!) în asemenea măsură. O evoluție(?) neprevăzută, o abandonare a death metalului în favoarea legendei și a fericirii de a o retrăi. Spiridușii, zânele pădurii, druizii și-au reînceput dansurile pe verdele orbitor al dealurilor îmbrăcate în prețioasa mantie a naturii. Modernul se năruie, grijile dispar, civilizația se intoarce la locul de naștere, uitând să mai alerge, uitând să mai uite…

Ofrandă Afroditei

S-a născut în vremuri imemoriale, în această zi. Nu a fost considerată o păcăleală sau o farsă, a reprezentat, de fapt, idealul frumuseţii feminine. A marcat istoria, legendele, vieţile muritorilor şi pe cele ale zeilor. Şi ca răsplată pentru cruzimile ei, pentru actele de multe ori iresponsabile (totuşi caracteristice zeilor) a fost venerată, a fost cântată de poeţi, a fost sculptată şi pictată. Acum prea puţini o mai ştiu, prea puţini o mai pomenesc… Venus – Afrodita (sau ca să păstrăm ordinea cronologică, Afrodita – Venus) s-a ascuns în umbra norilor sau s-a întors, uitată, în spumele mării. Nu mai are parte de ofrandele de flori care i se aduceau, rugăciunile adresate ei nu mai au unde să o găsească. Şi totuşi de ce să o uităm? Chiar şi aşa, absentă cum este, oamenii pot găsi în interiorul lor puterea de a o aduce înapoi. Iubiţi-vă şi închinaţi-i ei această binecuvântare. Astăzi este 1 aprilie….