Arhive pe etichete: Nicula

Paştele catolic, Paştele ortodox şi paştele mă-sii

Mai sunt 5 zile… mâine vor mai fi patru… Foarte curând va trece şi următoarea… În sfârşit, să nu ne mai plictisim numărând. Vine Paştele, cu paşi repezi. Când eram mic abia aşteptam, eram nerăbdător să plecăm la slujba de înviere, dar mai ales să ne întoarcem, să văd ce mi-a adus iepuraşul. Acum… acum…

Acum ştiu că originea cuvântului Paşte este Pesach – trecere. Acum ştiu că există un Paşte evreiesc, unul catolic şi unul ortodox. Acum ştiu ce ar trebui să fie şi ce este Biserica, ştiu cine sunt slujitorii ei, ştiu că nu suntem decât nişte instrumente, sau cum bine zice Biblia, nişte oi. O turmă uşor de manipulat.

De apreciat este că la evrei Pesach-ul semnifica eliberarea din sclavie şi ieşirea poporului evreu din Egipt, sub conducerea lui Moise. Nu mai are importanţă că busola lui Moise era stricată, că poate dacă era femeie Moise oprea să ceară indicaţii asupra direcţiei corecte în loc să meargă ca un berbec pe tot felul de cărări ale deşertului vreme de 40 de ani. Ce este de reţinut este că evreii sărbătoresc ridicarea capului din mocirla în care fusese cufundat de sandala (sau sandaua?) egipteană. Normal, atât cât poate ridica un evreu capul. În sfârşit, Pesachul reprezintă „Ziua Independenţei”, ziua ieşirii la soare a omului de cavernă, ziua în care poporul tăiat împrejur a rupt lanţurile lăsându-şi „angajatorul” cu ochii în soare.

Surprinzător, probabil, sau nu, Pesachul evreiesc a coincis cu moartea şi învierea lui Iisus Hristos, un motiv suficient de plauzibil pentru faptul că noi, creştinii, sărbătorim Paştele şi nu sărbătoarea definită prin cine ştie ce alt cuvânt care probabil ne stâlcea limba. Buuun…. Evreii sărbătoresc Pesachul, creştinii sărbătoresc Paştele. Până aici nimic neclar. Dar… de ce Paşte catolic şi Paşte ortodox? Ce, Iisus a intrat de două ori în Ierusalim ca să fie două sărbători ale Floriilor? A fost pironit pe cruce de două ori (poate că da, ca să fie mai siguri ca rămâne acolo)? A înviat de două ori? S-a ridicat la cer de două ori? Şirul întrebărilor ar putea continua, dar ideea deja a prins contur. De ce sărbătoresc ortodocşii Paştele într-o altă zi decât catolicii, doar suntem creştini toţi, avem acelaşi Dumnezeu !?

Teoretic, în anul 325 Primul conciliu de la Niceea a stabilit că Paştele va fi prima duminică după prima lună plină care cade după sau de echinocţiul de primăvară. Dar cum teoria o ştim, să vedem dacă ne omoară practica. Şi uite aşa, tot căutând să rezolvăm dilema ajungem la Marea Schismă din 1054. Probabil din pură curiozitate voi trata subiectul acesta într-un post viitor. Ce trebuie reţinut este faptul că printre multe alte divergenţe de opinie dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică este cea în privinţa calendarului utilizat. În Bisericile Ortodoxe echinocţiul de primăvară este fixat pe 21 martie in calendarul iulian, pe când Bisericile catolice au fixat echinocţiul de primăvară în 21 martie după calendarul gregorian. În sfârşit, aceasta este rezolvarea dilemei. Bisericile Catolice au decis înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian, datorită imperfecţiunilor sale. Cu toate că anul astronomic este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, acumulându-se astfel o zi diferenţă la 128 de ani, Biserica Ortodoxă, din anumite raţiuni, aplică în continuare, în calcularea Paştelui, calendarul iulian.

Din acest motiv, deşi creştini cu toţii, ortodcşii şi catolicii sărbătoresc Învierea în zile diferite. Două Biserici surori, se spune, cu credinţă în acelaşi Dumnezeu, sunt în deplin dezacord apărut doar pentru că nişte cete de popi s-au crezut mai inteligenţi decât alte cete de popi. Şi ca să nu fiu învinuit de cine ştie ce intenţii de denigrare nejustificată a scumpei noastre Biserici Ortodoxe, ar mai fi de spus că Paştele ortodox nu coincide cu cel catolic pentru că la conferinţa interortodoxă de la Istambul din 1923 s-a decis: „Decât în acord cu Papa, mai bine în dezacord cu Soarele”.

Nu importă că acest calendar gregorian pe care îl folosim la ora actuală reflectă cel mai fidel mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui. Nu importă că legile Universului sunt dictate de Dumnezeu (asta în cazul în care cineva crede în Dumnezeu). Importă cu totul altceva. Ce… deduceţi voi.

În final, urez Paşte fericit catolicilor (nu e târziu, e a doua zi de Paşti pentru ei), un Paşte fericit ortodocşilor (în avans) iar înţeleptului cleric universal… paştele mă-sii!

Iubita infidelă (Răzvan Nicula)

Hai, spune, mă iubeşti? Hai, spune!

Din gura-ţi dulce adevărul crud

Să se răzbune într-o lume

Ce doar în ochii-ţi pot s-o mai aud.


Din buzele-ţi pătate, ca o fragă,

Să mă zdrobească astăzi, nefiresc,

O amintire a iubirii, vagă,

Ce doar în vorba-ţi pot s-o mai zăresc.


Şi dacă vrei ca-n zorii trişti de mâine

Nimic să nu găseşti în aşternut,

Alungă cerşetorul fără pâine

Adăpostit în sufletu-ţi pierdut.


Neîmplinire (Răzvan Nicula)

Din uleiuri miresmate

Şi-a făcut ea scăldătoare

Pentru sânii-i, nestemate

‘Coperite de ninsoare.


Pielea ei catifelată

În a florilor petale

Se răsfaţă sărutată

Promiţând plăceri şi jale.


Ochii ei frumoşi, albaştri,

Migdalaţi ca o măslină

Ar seduce şi sihaştrii

Depărtându-i de lumină.


Ne-am îmbrăţişat sub lună

Mi-a zâmbit şi m-a sedus

Şi spunându-mi „noapte bună”

A plecat şi m-a răpus.

Despărţire (Răzvan Nicula)

Hai să o luăm pe drumuri paralele

De la răscrucea asta-ntunecată

Să râdem ca înnebuniţi de iele

Şi să nu ne mai vedem vreodată.


Vreau să îţi duc dorul totdeauna

Să plâng cu lacrimi mari, sărate,

Să îmi doresc o clipă, numai una!,

În care morţi să le-mpărţim pe toate.


Acum întoarce-te şi mergi către uitarea

În care mă vei cufunda curând;

Şi dacă vrei îmi uită răsuflarea

Și gustul de sărut flămând.


Să nu-ţi faci, dragă, grijă pentru mine,

Durerea mă va consuma încet

Şi de-am să mor îmi va fi bine

De n-o să simtă nimeni vreun regret.


Din iadul meu întunecos, fierbinte,

Spre toate cerurile mă voi răzvrăti

Și voi târî toţi sfinţii în morminte

Să mă răzbun că nu te pot iubi.

Blestematul (Răzvan Nicula)

E prea târziu să regretăm

Că n-am făcut nimic cu noi

N-am îndrăznit nici să sperăm 

Zăgăzuind al sentimentelor șuvoi.

De ieri nu m-am gândit la tine

Și fascinanții ochi ți i-am uitat,

M-am sfâșiat și mi te-am scos din vine

Nici amintire nu-mi ești; s-a-ncheiat.

Indiferent aștept o nouă aventură

Cu o femeie pe care încă nu o știu

În inimă să-i las tot o arsură 

Și nimic în suflet, doar pustiu.

În pieptu-i alb, de puritană,

Limba mea șerpească, stacojie, 

Să lase-adânc întipărită-o rană

Ce n-o fi vindecată pe vecie.

Ca tine va păți și următoarea

Va zvârcoli în chin îngrozitor

Și lacrimi va vărsa mai mult ca marea

Fără să-și poată stinge întunecatul dor.

În timp iubirea-mi o va devora

Ca târâtorul vierme pe mortul din sicriu,

Sărmana, diavolescu-mi chip va blestema

Abia când va ajunge un biet cadavru viu.

Iartă-mă că nu opresc din drum

Să-ți stau alături la bine și la greu

Dar am menirea să transform în scrum

Oricare suflet pereche cu al meu. 

Am vrut… (Răzvan Nicula)

Am vrut să ştiu să cânt cu glas frumos

Un cântec pentru cea care mă ştie,

Un cântec plin de dragoste, duios,

Dar, Doamne!, nu a fost să fie.

 

Am vrut să fiu erou viteaz

Ce luptă până la lăsarea serii,

Nu doar un simplu om, învins şi treaz,

Rătăcit departe, în spatele verii.

 

Am vrut să fiu tânăr şi bun veşnic,

Înconjurat de prieteni să trăiesc,

Şi nu o umbră slabă, privită de un sfeşnic,

Dintr-un părăsit iatac împărătesc.

 

Am vrut să fiu şoim, o pasăre de pradă,

Am vrut să vă privesc pe toţi din zbor,

Am vrut să fiu erou, în mână cu o spadă…

Acuma nu mai vreau decât să mor.

Evadare (Răzvan Nicula)

Înfige-ți dinții albi în buza inferioară,

Hai să ne iubim în ritmuri de chitară

Să uităm de lume, să fim doar noi doi

Să punem tot oceanul între ei și noi.

Să ne despartă codrul și cerul înstelat

Și soarele cel aprig, pământul însetat,

Întreagă lumea asta lipsită de eroi

Pe toți să îi încapă, dar nu și pe noi doi.

Hai s-o pornim în ceruri, în zbor ucigător

Să prăbușim văzduhul etern făcând amor,

De lumea asta calpă ascunși pe sub pământ

Să râdem ca doi diavoli de un sărman sfânt.


Hai să fugim pe munte de ură și noroi

Să fim Adam și Eva în paradisuri, goi.

Să nu mai vină și-alții, aici și printre nori,

În patru zări să punem doar sperietori de ciori.