Un petec de cer

Voi, cei care mă cunoașteți, aveți cunoștință totodată și de profunda mea “afinitate” față de orașul ăsta (cei care nu știați, aflați acum) în care cu onor îmi petrec viața, zi de zi și noapte de noapte. Totuși, privind luna și punându-mi ordine în gânduri, mi-am dat seama că mă aflam într-o eroare gravă atunci când spuneam că ciobanul Bucur era bine să fi murit la naștere sau asasinat înainte să fi pus bazele unei capitale europene. Dacă nu era ciobanul Bucur era alt cioban, cu siguranță. Și cum nemulțumitului i se ia darul am decis să nu mai orăcăi așa cum o făceau broaștele care cereau mereu un alt împărat în fabula lui Tolstoi.

Așa că am căutat să mă refugiez, să scap de mizerie, de praf, de aerul sufocant, să încerc să îmi deschid aripile gândului și să mă înalț departe. De acolo de sus, de unde am ajuns, am renunțat să privesc în jos. Și am observat că cerul poate fi aproape la fel de frumos ca acasă, că și aici se poate visa. Nu ai nevoie decât de gânduri…

DSC02017