Echivalenţe

          Știa că plec ușor, și a rămas cu ochii în lacrimi. Dar de data aceasta, lacrimile nu mai aveau în ele nicio urmă de fericire nesperată. Păstrau doar forma ultimelor mele săruturi, săruturi fierbinți și reci, totodată, cu care îi acoperisem buzele, obrajii și fruntea, întregul chip, întregul trup… Îi priveam spaima din ochi și mi se rupea inima. Îmi imaginam forma perfectă a buzelor ei, distrusă de dezlănțuirea dinților, de disperarea mușcăturilor. Niște mușcături care, deși nu erau ale mele, îmi aparțineau, erau pentru mine.

          I-am mai permis un ultim scuturat din cap și m-am îndepărtat, lăsând-o prinsă în lumea care se năruia în jurul ei. O lume în care fusese cu greu primită și acceptată și, poate, din care fusese alungată pentru că nu avea ce căuta în ea. O lume în care a văzut  ceruri întunecate și însorite, furtuni devastatoare, ploi calde și seducătoare, deșerturi și câmpii înflorite. I-am arătat ce înseamnă să plângi, ce înseamnă să râzi, a învățat ce înseamnă iubirea, dăruirea, fericirea și tristețea. Acum știe ce înseamnă să fie iubită… Să fie iubită până dincolo de iertarea străvezie, invizibilă şi degradantă. I-am spus! În acea vale, cu stânci albe ca praful de oase, acoperită de negurile unui cer în spatele căruia nimeni nu știe ce se ascunde, să nu arunce cu pietre în dragoni! Ce greșeală fatală! Ce ironie a sorții… Dacă aș fi știut cum să îi spun că „dragon” este sinonim cu “orgoliu”!