Chemare

          Cândva, în vremea în care mă hotărâsem să mă călugăresc… De fapt, nu, nu am început bine! Mă hotărâsem să mă călugăresc. Nu pentru că aş fi avut cine ştie ce chemare înaltă şi sfântă, ci pentru că… Nu, nici acum nu este bine. Dacă ar fi să ridic o problemă, ar fi una serioasă, deşi îmi vin prea puţine în minte – probleme în sensul de dileme, de întrebări legate de esenţă, de scop de sens. S-ar pune întrebarea, dacă nu îţi place ceea ce găseşti în drumul tău, tot ceea ce te înconjoară şi care caracterizat printr-un singur cuvânt s-ar numi “viaţă”, ce faci?! Te retragi din ea? Încerci să ignori totul, sperând că lucrurile pe care nu le vezi nu există? Sau încerci să schimbi ceva?

        Adevărul este că nu cunosc răspunsul, este pentru prima dată când îmi pun întrebarea. Mie îmi place să trăiesc uşor şi superficial. În cunoaştere nu va găsi nimeni, niciodată, nici fericire nici plăcerea pe care o aflu eu atunci când, zâmbind ascultându-i vorbele, mă gândesc la ce chinuri să mai supun femeia care îmi înflăcărează gândurile. Da, chinuri, spun bine, pentru că unele chinuri atrag după ele voluptate, acea voluptate pe care unii oameni o simt în prezenţa unei şoapte, a unei chemări într-o lume care depăşeşte hotarele realităţii. “Urmează-mă”, îi şoptesc atunci când deschid din somn ochii, “pentru că lumea acestor miliarde de oameni este mult mai săracă decât aceea care ne doreşte doar pe noi doi”.

Război şi pace

          Aşa cred, că trăim într-o lume în care luptăm în fiecare clipă, fiecare secundă este mişcarea din gene a unui război cumplit care ne priveşte zâmbind. Suntem mereu prinşi în încleştări, fiecare moment este o legănare deasupra hăului cumplit în care se poate prăbuşi înfrântul, sau un nou pas făcut pe cărarea ce duce spre piscurile cunoscute doar de învingători. Luptăm cu noi înşine de multe ori – e primul război – înainte de a ne lupta cu alţii…

          Dar unele războaie sunt mai plăcute decât altele, mai confortabile, chiar, mai pline de zâmbet sau de lacrimi, de adrenalină, de determinare, de fantezie, de imaginare. Se întâmplă ca o femeie şi un bărbat să se încleşteze într-o confruntare aprigă, din care să rezulte fericire şi întristare, teamă şi speranţă, dorinţă şi înflăcărare. După război se instalează pacea, de mai scurtă sau de mai lungă durată, consensul, acordul… Poate nici nu contează cum este făcută, dacă se aşează în mod firesc sau brusc. Pentru că unele păci nu pot fi făcute altfel decât brusc: “Shut your mouth! … and kiss me”…