Sărbătoristică

          Dintre toate împrumuturilepe care le-a făcut religia creştină, niciunul nu i-a adus mai mult succes precum elementul de noutate: propovăduirea iubirii. Iubirea aia veşnică, aia conform căreia Nimeni nu te lasă la greu. Şi te iubeşte, vorba ‘ceea, de nu te vezi. În consecinţă, aşa, ca o concluzie sărbătoristică, eu nu aş adăuga decât Doamne-ajută!Sărbătoare luminată să fie, dacă tot e sărbătoare. Şi iubire. Multă! Nesfârşită!

Anunțuri

Diverse impresii

           Se pregăteşte să învie Hristosul. Citeam, parcă ieri, că popimea a adus deja lumina sfântă de la Ierusalim cu un avion special. Aşa, ca să aibă în ce să se scalde ortodoxia în noaptea de Înviere. Am încercat să nu iau în seamă ştirea, de ce aş fi rău în prag de sărbătoare?! Dar mi-am amintit de un cântec care spunea “Heaven is a place on earth”. E vechi, de demult… dintr-o vreme în care eram suficient de naiv să îi dau crezare. Acum am impresia că Raiul este mai rai pentru unii şi mai iad pentru alţii. Sau o fi şi el  doar vreo cloacă infectă dintr-o mahala care găzduieşte cine ştie ce mistere ale Parisului. Sau ale căilor Domnului.

          Problema e alta: oare când îşi va aminti cineva că lumina vine din suflet, nicidecum de la Ierusalim cu avionul? Fiat lux!

Urare

          Dacă doriţi, consideraţi-mă inconsecvent. Hulesc religia şi ce are legătură cu ea, dar vă urez „Sărbători Fericite”, fie că e Crăciunul sau Paştele. Religios, nu dau doi bani pe niciuna dintre sărbători. Laic? Da! Sunt momentele în care uităm, pentru câteva clipe, cel puţin, de cotidian. Îi avem alături pe cei dragi, le zâmbim şi încercăm să le facem o bucurie, cât de mică. Noţiunile de „familie”, de „prieten”, de „iubire”, capătă un cu totul alt sens. Şi chiar dacă Hristosul lor nu îşi găseşte loc în sufletul meu, vă doresc să aveţi parte de lumină. O lumină izvorâtă din ochii celor care vă iubesc, revărsată cu drag asupra voastră. Şi încă una, pornită din sufletul vostru, indiferent de ţinta pe care doriţi să o atingă. Paşte fericit!

De „sezon”

          Aseară m-am întâlnit cu un prieten foarte bun, pe care nu l-am mai văzut de anul trecut. Și, deși îmi propusesem să fiu copil cuminte, nu am reușit să mă țin de cuvânt. Acum, că m-am trezit și m-am ridicat de sub tren, mă gândesc că foarte inspirat ar fi să fiu scurt și concis.

          Pentru azi, o piesă. Nu am prea înțeles niciodată care este legătura dintre poveștile religioase privind crucificarea, învierea etc. și Iepurașul de Paște. Că este o chestiune comercială, asta știu, dar de ce iepurele?! …Un iepure care, dacă nu vine, este în mare pericol. Sau cel puțin așa pun problema – mai în glumă, mai în serios (!?) – băieții (se pare) de la Metallica. 

Urarea de Joia Mare

          Iubiți frați și surori întru credință, așa cum am făcut-o și, aproximativ, cu un an în urmă, consider de datoria mea să fac o urare reprezentantului “tip” al clerului universal. De data aceasta, observ, calculele s-or fi făcut mai cu cap, altfel nu îmi explic de ce Paștele catolic și cel ortodox coincid. Rara avis, aș spune, având în vedere preceptele sănătoase exprimate de clerul ortodox prin 1923 (ca să reamintesc, “decât în acord cu Papa, mai bine în dezacord cu Soarele”).

          Oricum, lăsând la o parte diferențele dintre ramurile clericale, anul acesta m-am gândit să caut similarități… De ce aș mai păcătui, într-o asemenea măsură, spunând că reprezentanții lui Dumnezeu care servesc ramura catolică sunt mai breji decât ăștialalți, de prin ortodoxie? Adevărul este că nu sunt. Clerul întreg reprezintă același pumn pus în gura individului, aceeași mâna care îi strânge sufocant gâtul, lăsându-l cu răsuflarea tăiată. Din păcate, răsuflarea asta e și normal să se taie când vedem (cum am citit fugitiv cu niște zile în urmă) că Papa a avut grijă să închidă ochii în privința unor cazuri de pedofilie.

          Or, dacă Tătucul Bisericii Catolice se dedă la asemenea atitudini lipsite de orice sâmbure de milă sau de revoltă creștinească, mă întreb, cum mama dracului să nu se dedea ortodoxul la dezacorduri cu Soarele?! În mod cert, nu e la fel de grav să te îmbuibi ca un godac, să manipulezi enoriașii, să îi sfătuiești cu cine să voteze, să îți cumperi benzina cu banii din cutia milei și să mormăi ca un bezmetic un “Tatăl nostru” într-o biată zi de duminică! Pe de altă parte, totuși, nu mă pot opri să nu mă gândesc că, după cum se vede de aici din scaunul meu, ortodoxul e mult mai hrăpăreț decât catolicul. Și atunci, stau și mă gândesc că nu mai este vorba de caracterul fiecărui cleric în parte, ci de caracterul cultului pe care fiecare îl propovăduiește.

          Ce să spun? E simplu, până la urmă. Niciun drac nu e mai negru decât celălalt, și dacă ar fi să scărmănăm fiecare popă în parte, pun pariu că nu ar prea exista cazuri fără bube în cap. Că deh… puterea corupe și religia prostește. Și cum ei au putere iar noi, proștii, credință… raționamentul mi se pare destul de simplu.

          Ca să nu o mai lungesc… Să îmi asum, respect și reafirm poziția de anul trecut, cred că e de datoria mea să urez un Paște Fericit credincioșilor de rit catolic, încă unul celor de rit ortodox, iar clericului universal același călduros “Paștele mă-sii”. De ce? În caz că vă întrebați… Pentru că nu mă pot opri să nu observ la reprezentanții Bisericii, în ciuda veșnicelor jurăminte de credință, domnia strivitor-grotească a lăcomiei, a delăsării celor sfinte și nepăsării, manifestată tot mai pregnant în ritualurile nefirești, plictisitoare, îmbătrânite și încremenite ale Bisericii de pretutindeni. Dacă vreodată religia mi-a părut o imaginație frumoasă și solemnă, acum nu îmi mai pare decât mijlocul cert al unora de a se “îmburda în Raiul pământesc”. Hai, părințeilor, să pașteți fericiți!

Paştele catolic, Paştele ortodox şi paştele mă-sii

Mai sunt 5 zile… mâine vor mai fi patru… Foarte curând va trece şi următoarea… În sfârşit, să nu ne mai plictisim numărând. Vine Paştele, cu paşi repezi. Când eram mic abia aşteptam, eram nerăbdător să plecăm la slujba de înviere, dar mai ales să ne întoarcem, să văd ce mi-a adus iepuraşul. Acum… acum…

Acum ştiu că originea cuvântului Paşte este Pesach – trecere. Acum ştiu că există un Paşte evreiesc, unul catolic şi unul ortodox. Acum ştiu ce ar trebui să fie şi ce este Biserica, ştiu cine sunt slujitorii ei, ştiu că nu suntem decât nişte instrumente, sau cum bine zice Biblia, nişte oi. O turmă uşor de manipulat.

De apreciat este că la evrei Pesach-ul semnifica eliberarea din sclavie şi ieşirea poporului evreu din Egipt, sub conducerea lui Moise. Nu mai are importanţă că busola lui Moise era stricată, că poate dacă era femeie Moise oprea să ceară indicaţii asupra direcţiei corecte în loc să meargă ca un berbec pe tot felul de cărări ale deşertului vreme de 40 de ani. Ce este de reţinut este că evreii sărbătoresc ridicarea capului din mocirla în care fusese cufundat de sandala (sau sandaua?) egipteană. Normal, atât cât poate ridica un evreu capul. În sfârşit, Pesachul reprezintă „Ziua Independenţei”, ziua ieşirii la soare a omului de cavernă, ziua în care poporul tăiat împrejur a rupt lanţurile lăsându-şi „angajatorul” cu ochii în soare.

Surprinzător, probabil, sau nu, Pesachul evreiesc a coincis cu moartea şi învierea lui Iisus Hristos, un motiv suficient de plauzibil pentru faptul că noi, creştinii, sărbătorim Paştele şi nu sărbătoarea definită prin cine ştie ce alt cuvânt care probabil ne stâlcea limba. Buuun…. Evreii sărbătoresc Pesachul, creştinii sărbătoresc Paştele. Până aici nimic neclar. Dar… de ce Paşte catolic şi Paşte ortodox? Ce, Iisus a intrat de două ori în Ierusalim ca să fie două sărbători ale Floriilor? A fost pironit pe cruce de două ori (poate că da, ca să fie mai siguri ca rămâne acolo)? A înviat de două ori? S-a ridicat la cer de două ori? Şirul întrebărilor ar putea continua, dar ideea deja a prins contur. De ce sărbătoresc ortodocşii Paştele într-o altă zi decât catolicii, doar suntem creştini toţi, avem acelaşi Dumnezeu !?

Teoretic, în anul 325 Primul conciliu de la Niceea a stabilit că Paştele va fi prima duminică după prima lună plină care cade după sau de echinocţiul de primăvară. Dar cum teoria o ştim, să vedem dacă ne omoară practica. Şi uite aşa, tot căutând să rezolvăm dilema ajungem la Marea Schismă din 1054. Probabil din pură curiozitate voi trata subiectul acesta într-un post viitor. Ce trebuie reţinut este faptul că printre multe alte divergenţe de opinie dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică este cea în privinţa calendarului utilizat. În Bisericile Ortodoxe echinocţiul de primăvară este fixat pe 21 martie in calendarul iulian, pe când Bisericile catolice au fixat echinocţiul de primăvară în 21 martie după calendarul gregorian. În sfârşit, aceasta este rezolvarea dilemei. Bisericile Catolice au decis înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian, datorită imperfecţiunilor sale. Cu toate că anul astronomic este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, acumulându-se astfel o zi diferenţă la 128 de ani, Biserica Ortodoxă, din anumite raţiuni, aplică în continuare, în calcularea Paştelui, calendarul iulian.

Din acest motiv, deşi creştini cu toţii, ortodcşii şi catolicii sărbătoresc Învierea în zile diferite. Două Biserici surori, se spune, cu credinţă în acelaşi Dumnezeu, sunt în deplin dezacord apărut doar pentru că nişte cete de popi s-au crezut mai inteligenţi decât alte cete de popi. Şi ca să nu fiu învinuit de cine ştie ce intenţii de denigrare nejustificată a scumpei noastre Biserici Ortodoxe, ar mai fi de spus că Paştele ortodox nu coincide cu cel catolic pentru că la conferinţa interortodoxă de la Istambul din 1923 s-a decis: „Decât în acord cu Papa, mai bine în dezacord cu Soarele”.

Nu importă că acest calendar gregorian pe care îl folosim la ora actuală reflectă cel mai fidel mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui. Nu importă că legile Universului sunt dictate de Dumnezeu (asta în cazul în care cineva crede în Dumnezeu). Importă cu totul altceva. Ce… deduceţi voi.

În final, urez Paşte fericit catolicilor (nu e târziu, e a doua zi de Paşti pentru ei), un Paşte fericit ortodocşilor (în avans) iar înţeleptului cleric universal… paştele mă-sii!