Social

          Despre mine se pot spune multe (aşa m-au făcut să cred cei care mă cunosc) dar ceea ce ţin neapărat să evit este să se spună că sunt nepăsător. Despre locul meu de joacă, din nou, se pot spune multe, de fapt orice, mai puţin faptul că este un blog. Este o discuţie pe care am mai purtat-o, uneori chiar aprins, cu oameni care mi-au rămas aproape.

          Tocmai pentru că nu mă pot adapta unor reguli şi le respect cu sfinţenie pe altele, nu voi trece cu vederea o nominalizare – nu am mai primit vreuna de mii de ani! – la o „gală” a persoanelor care, din plăcere sau din interes, fac parte din mediul virtual numit blogosferă. Adevărata onoare pe care mi-a făcut-o Loreen şi pe care mi-o face fiecare vizitator sau cititor este, însă, alta: simţirea. Eu nu ştiu cât de mult scriem pentru noi şi cât pentru alţii, dar atâta timp cât scriem şi ajungem să ştim că sunt suflete şi minţi care ne receptează şi ne înţeleg, care ne simt şi ne primesc, măcar pentru o vreme, în ascunsurile lor, suntem datori să continuăm.

          Şi pentru că m-am ambalat şi sunt sigur că va veni o vreme în care – meritat sau nemeritat – voi rămâne nepremiat, cu permisiunea ochilor care mă urmăresc îmi voi decerna de unul singur, ca să nu rămân frustrat, Oscarul cutiilor de nisip şi al locurilor de joacă. Încheiem muzical, fără aplauze, mulţumind celor care au fost dar şi celor care tăcut, de drag, din simpatie sau de curiozitate, sunt aproape de subsemnatul.

 

P.S: Loreen, dacă nu va fi prea mare supărarea, din unele întrebări la care trebuia să răspund voi face, în timp, teme pentru acest loc de joacă.

Poveşti

Briza îmi tot spune că sunt balanţă. Ceea ce, se pare, ar justifica anumite fluctuaţii de opinie sau de atitudine. Probabil că, în acest caz, tind să îi dau dreptate. Ada a îmbogăţit panoplia de „trofee” a acestui spaţiu cu un nou premiu. Şi a făcut-o în urmă cu două săptămâni. M-am tot gândit… Iniţial am vrut doar să mulţumesc, dar mai apoi m-am gândit că nu ar fi cea mai bună atitudine. M-am hotărât să mă conformez regulilor jocului, eventual nerespectându-le într-o anumită măsură, dar apoi m-am răzgândit din nou. Azi, consider că a venit vremea să îi mulţumesc Adei. Şi să nu respect regulile, ca de obicei.

Trebuia să menţionez şi zece lucruri care îmi plac. Voi alege doar unul. Îmi place să scriu. Şi asta fac de la o vreme încoace, deşi este greu. Orice s-ar spune, este greu să spui poveşti. Dar cred că e şi mai greu să trăieşti poveşti… mai ales când nu se termină cu bine.

Spărgătorul de reguli. Premiu

Ada (acum câteva zile) şi Fireflight au onorat prezentul spaţiu virtual cu un premiu – Superior Scribbler Award. Am vrut să îi mulţumesc Adei mai demult, dar uneori lumea norilor este ameţitoare şi face ca unele lucruri, deşi dorite a fi făcute, să fie mereu amânate. A venit, însă, momentul mulţumirilor. Şi, cum, dacă nu v-am obişnuit încă, încerc să o fac pentru viitor, schimbarea regulilor.

De această dată, având în vedere că cei pe care i-aş fi premiat eu (dacă, prin absurd, aş fi respectat regulile) au fost deja premiaţi, am decis ca premiul să plece de aici într-o singură direcţie. Un singur spaţiu virtual va fi nominalizat – probabil nu cel mai frumos, nu cel mai roz, nu cel mai vesel şi nici pe departe perfect, pentru că mereu este loc de mai bine. În consecinţă, (da, mă puteţi învinui pe lângă nerespectarea regulilor, de nepotisme şi de jocuri de culise) premiul „Superior Scribbler Award” merge către…

ROMÂNICA ONLINE

Şi, deşi nu este necesară o motivare, voi spune de ce: pentru că încearcă să şteargă unele metehne şi să înfiereze mentalităţile şi josniciile cu care ne confruntăm, pentru a rescrie, sperăm, măcar o parte din sistemul de valori pe care ar trebui să îl avem.

Mulţam fain, încă o dată, şi o dedicaţie. Pentru toată lumea.