Război şi pace

          Aşa cred, că trăim într-o lume în care luptăm în fiecare clipă, fiecare secundă este mişcarea din gene a unui război cumplit care ne priveşte zâmbind. Suntem mereu prinşi în încleştări, fiecare moment este o legănare deasupra hăului cumplit în care se poate prăbuşi înfrântul, sau un nou pas făcut pe cărarea ce duce spre piscurile cunoscute doar de învingători. Luptăm cu noi înşine de multe ori – e primul război – înainte de a ne lupta cu alţii…

          Dar unele războaie sunt mai plăcute decât altele, mai confortabile, chiar, mai pline de zâmbet sau de lacrimi, de adrenalină, de determinare, de fantezie, de imaginare. Se întâmplă ca o femeie şi un bărbat să se încleşteze într-o confruntare aprigă, din care să rezulte fericire şi întristare, teamă şi speranţă, dorinţă şi înflăcărare. După război se instalează pacea, de mai scurtă sau de mai lungă durată, consensul, acordul… Poate nici nu contează cum este făcută, dacă se aşează în mod firesc sau brusc. Pentru că unele păci nu pot fi făcute altfel decât brusc: “Shut your mouth! … and kiss me”…

Război!

Război! De astăzi declar război. Mie însumi. O lună în care îmi voi purta campania așa cum știu eu mai bine, așa cum mă va ajuta inteligența și inspirația. Am pășit nesigur pe un drum asupra căruia îmi ațintisem de multă vreme privirile. Cândva visătoare, apoi pline de speranță, apoi hulpave și acum temătoare. Dacă nu voi fi gata? Dacă nu voi fi mulțumit? Dacă nu va exista calitate? Încă o lună în care trebuie să lucrez, să mă chinui, să ard, să mă biciuiesc. Și să predau un manuscris pe coperta căruia să nu îmi fie rușine să îmi scriu numele. Și ce va fi mai departe… nu, nu voi spune “Dumnezeu cu mila!”. Vor urma alte stresuri, alte emoții, alte momente de pierdere a speranței. Scrierea este un lucru… dar nu este suficient. Corectări, corecturi, modificări, editări, promovări, multe altele… care în final vor culmina (probabil) cu o lansare. Am învățat de la mulți oameni că trebuie să mă respect pe mine, să îmi respect munca și să îmi dau silința să o fac la anumite standarde. Decât să faci un lucru doar ca să fie făcut, mai bine nu îl faci…

Ca atare, îmi declar mie însumi război pentru o lună întreagă. O lună în care va trebui să lupt cu îndoielile, cu temerile, cu natura mea uneori leneșă, uneori delăsătoare, uneori ușor de descurajat. Rezultatul acestei declarații se va vedea abia în cursul lunii decembrie. Dacă se va vedea. Sunt hotărât ca o lună întreagă, această lună rămasă până la termenul final care mi s-a acordat, să ard. Să ard din toate puterile, cu vâlvătăi împrumutate de la focurile veșnice. Și atunci când termenul va fi trecut, când eu voi fi ars în totalitate pentru așternerea pe hârtie a acestui proiect, va fi rândul lui să ardă. Să ardă sufletele celor care vor avea curiozitatea să îl citească. Sau, dacă eu nu voi fi mulțumit, să ardă în flăcările abia pâlpâite ale unei sobe vechi, rar folosite, cu picioarele mâncate de rugină.