Hilfe!

          M-am decis să îmi notez, să nu uit. Tot undeva la o bere – ce Dumnezeu să faci altceva pe căldurile astea?! – îmi spunea un confrate în ale degustărilor: „eu sunt mai român în suflet; sunt mândru că sunt român şi îmi iubesc neamul aşa cum e el, cu bune şi cu rele”. Îndrăznesc să spun că l-am privit cu o oarecare neîncredere – nu pentru că nu l-aş fi crezut ci pentru că, aşa cum m-am învăţat pe mine, dacă iubeşti ceva cu adevărat apreciezi părţile bune şi încerci să le îndrepţi pe cele rele. Cine ştie, poate oi fi fost eu la vreun moment mai apropiat de cultura nemţească sau mă visez, fără să îmi dau seama, un nou aşa-zis scriitor căruia să îi fie bătut obrazul de întregul popor pentru că îi arată cu degetul carenţele.

          La fel de adevărat este, adevărurile sunt greu de suportat şi multora le este preferabil să creadă într-o minciună frumoasă decât să simtă celălalt tăiş, al realităţii. Şi pentru că ne curgeau frumos poveştile, pentru că ne strivea soarele şi ne transforma în apă murându-ne ca pe castraveţi – ştiu eu gospodine care murează castraveţi în toiul verii, punându-i să lâncezească o zi două la dogoare – aproape că îmi venea să mă întorc la rădăcinile mele româneşti şi să rostesc o rugăciune.

          Era să spun că aş fi făcut-o în taină, de teamă să nu mă fac de râs, dar ridicolul situaţiei ar fi constat exact în secretizarea acţiunii. Citisem, nu cu mult timp în urmă, poate un zvon, poate o bătaie de joc ticăloasă şi diavolească, cum că din cel mai înalt dintre răcoroasele amvoane se emisese o circulară: „Rugaţi-vă pentru ploaie”! Şi toţi începuseră, preoţi cu crucea-n frunte, ţărani cu sapa-n mână, degustători la umbra firavă a unui copac secat de sevă, să ceară ploaie, s-o implore, să încingă şi mai mult aerul cu fierbinţeala rugii. M-am alăturat în şoaptă corului, dar nu am cerut ploaie, ci să nu mai vină Noaptea. Nu îmi negam iubirea, nu-mi izgoneam iubita, ceream doar ajutor în faţa somnului raţiunii, a întunericului cu iz medieval în care supuşii Lui cerşeau Dumnezeului ploaie. Acum aş râde dacă m-ar întreba cineva de ce m-am vrut vreodată neamţ!