Stereotipie

          Mi se mai întâmplă din când în când să beau câte un pahar cu viaţa. De ce nu aş face-o, având în vedere că mă învaţă destul de multe lucruri?! Îi spuneam aşa, într-o doară, privind o fotografie de iarnă făcută în anul de graţie …. că îmi este dor. Îmi e dor până şi de ce eram eu, aşa neînvăţat cum eram. Peste timp am învăţat că nu poţi înceta să iubeşti unii oameni nici măcar când te dezamăgesc. Nici măcar când te fac să scrâşneşti din dinţi. Nici când te storc de lacrimi şi îţi ard ochii. Nici când îţi smulg sufletul bucăţică cu bucăţică. Nici când… Când te poţi lepăda de iubire?! Niciodată. Pentru că orice ar face, oamenii care ne trec prin viaţă devin parte din noi. Şi ne rămân alături chiar şi după ce se termină Totul. Chiar şi când rămâne senzaţia vagă că am strânge în braţe o amintire ca şi cum ar fi un trup de om.

Anunțuri

Stereotipie

          Cumva cred că ajungem, noi, oamenii, să ne căutăm în viitor trecutul. Nu putem deveni ceva fără ceea ce am fost, fără ceea ce am trăit. Cumva trecutul ne asigură viitorul, iar prezentul nu ne este decât o haltă între ceea ce am fost şi, uneori, ceea ce ne-am asigurat că vom fi. Nu ştiu dacă am ajuns la vârsta la care să mă autoanalizez şi să mă numesc nostalgic. Ştiu doar că, de la o vreme, îmi place să mă întreb, într-o stereotipie a mea; de eroi înfrânţi cine mai are nevoie?!