.

          Știi cum e cu mânuirea cuvintelor? E ca și cum le-ai lăsa să curgă peste oameni și să îi erodeze. Știi cum e cu despicatul apelor? Nici eu nu știu. Cuvintele nu despică ape și nu apropie oamenii pentru totdeauna. Sunt doar pretexte pentru apropieri, pentru exhibiții, pentru îndepărtări. Pentru moarte – moartea nu intervine când ne dăm ultima suflare, doar când spunem ultimul cuvânt. “Știi cum e cu mânuirea cuvintelor?” mă întreb în multe nopți și răspunsul îmi este mereu același: “Nu știu”. Pentru că de cele mai multe ori sunt spuse cui nu trebuie.

 

Reclame

Umane, cred

          Şi-am mai scris o poveste. Nu neapărat electorală, deşi este la modă, una în care am încercat să reţin latura de care nu ar trebui să ne despărţim niciodată – cea a umanităţii. SCrisul meu, la prima vedere, a spus că ar trebui să o arunc. La a doua a cerut termen de gândire. Aşa e când te lupţi cu tine însuţi.

         Şi m-a mai întrebat cineva, că tot purtam discuţii în stări în care nu ar fi trebuit purtate: „Ce e bunul simţ”? Am răspuns, dar să mă trăznească dacă ştiu de am dreptate sau nu. Totuşi sper că bunul simţ are legătură cu umanitatea. Idealist, ştiu!

De duminică

          Îmi intră uneori duminica în oase ca o spaimă şi mă transformă sufleteşte în goliciune şi plictiseală. Mă întorc repede în mine, în luptă, şi îmi spun că mereu se găseşte ceva mai important de citit decât o rugăciune. Poate aşa mă salvez, cine ştie?! Duminică suportabilă!

Diverse

          Ca să pot brava cu succes mi-am însuşit acum multă vreme un dicton pe care l-am auzit pe când eram fraged, nu crud: “Două lucruri nu îmi plac în viaţă, sticla goală şi femeia îmbrăcată”. Cum nimic nu este de neînlocuit pe lumea asta, am învăţat repede că o sticlă poate să fie oricând înlocuită cu o alta. Mai interesant este, însă, cu femeile. Femeile – îmbrăcate la început, apoi, în funcţie de puterea de convingere a fiecăruia, din ce în ce mai dezbrăcate. Timpul m-a mai învăţat un lucru – dezgolirea superficială a unei femei poate deveni nu numai inutilă, ci şi plictisitoare.

          A durat mult până să învăţ să dezbrac o femeie. Nici sfâşierea hainelor, nici îndepărtarea lor cu mişcări tandre şi răbdătoare nu reprezintă vreun succes demn de laudă. Înainte de a fi dezbrăcată femeia trebuie îmbrăcată; trebuie îmbrăcată în vorbe, în priviri, în şoapte, în întuneric. Abia atunci, când întunericul atotcuprinzător nu mai poate fi străpuns de nicio rază de lumină sau de raţiune, începe dezbrăcarea: mai întâi de haine, apoi de piele şi de carne, până când se poate spune, fără nicio teamă de a greşi, că nu intri în ea, îi intri în oase. Orice altceva este paradă, bravură, banal, pentru că, exceptând prostituţia, trupul unei femei nu are nicio valoare fără sufletul ei.

Rememorări

         Obosit să îmi răsfoiesc tumultul amintirilor le-am cerut să se oprească, să mă lase să mă aşez şi să îmi trag sufletul. Mi s-a părut ciudată, însă, analogia… Bătrâni care vor să îşi tragă sufletul când sunt pe cale să şi-l dea?! Dar cine nu se simte împovărat uneori?