Concluzie, muzicală şi personală

          E clar, am îmbătrânit, pentru că de deşteptat nu cred că poate fi vorba. Am văzut oameni plângând; am văzut oameni suferind; am văzut coşmare trăite de oameni care nu le visau. Am văzut tragedii, sau poate le-am trăit, cine ştie, dar nu au inclus niciodată un meci de fotbal. Pasiunea o înţeleg şi mereu i-am găsit scuze, prostia nu. Poate că este adevărat, pentru tragedie este nevoie de (cel puţin doi) oameni, nu de oameni şi sport.