Arhive pe etichete: Xandria

…..

          Uitând de toate începeam să îmi amintesc; să îmi amintesc de un singur lucru care îmi rămăsese sfânt. Poate că unii ar găsi ciudat să existe o femeie care să pretindă că nu este lucru. În definitiv, oamenii sunt oameni, indiferent de ceea ce pretind a fi: prieteni, neprieteni, cunoscuţi, necunoscuţi. Ideal mi se pare, acum, după ce m-am maturizat, să ai puterea să te priveşti în oglindă. Şi pe ceilalţi să îi priveşti mai puţin naiv, cunoscundu-le egoismul şi motivele ulterioare. Pentru că, de ce să nu o spunem, orice om, în orice activitate, în orice iubire, în orice declaraţie, are motivul său, chiar dacă vorbele îi sunt mincinoase.

          Mi-am amintit să mă întreb la un colţ de masă dacă este adevărat ce se spune… şi singurul lucru de care mi-am dat seama este că oamenii sunt 70% apă; doar că apa se scurge printre degete, aşa am învăţat la ceva vreme după ce mi-am băut ultima femeie. Oricât ar râde unii de mine, de multe ori mi se întâmplă să mă întreb cum ar fi fost dacă am fi fost 70% alcool. Şi răspunsul nu este decât unul – am fi fost mai oameni, mai veseli, mai plini de suflet decât suntem ca pretinşi oameni. Şi dacă minciuna nu ar fi fost ridicată la rang de artă oglinzile probabil ar fi strălucit altfel şi s-ar fi crăpat sub puterea zâmbetului care ar fi răsărit din noi, pentru că mereu minciuna sufocă visul şi dacă acesta se îndeplineşte rămâne mereu pătat de amintirea falsităţii. Iar falsitatea nu are alt rol decât acela de a înveşmânta un motiv ulterior în haina nevinovăţiei, chiar dacă ochii păcătuiesc prin imposibilitatea de a ascunde ceea ce încearcă să ascundă un suflet. Iar vinovăţia? Sunt unii care în vinovăţia lor îşi pun deasupra cinstei faţă de sine şi de alţii motivul. Exact ca în criminalistică – motivul este cel important, cel în baza căruia un om are dreptul de a face orice – de a minţi sau de a nu ucide. Pentru că unele vise, sau visuri, sau cum s-or numi, trebuie păstrate în viaţă indiferent de puterile oglinzilor.