De început (II)

          …. Şi îmi mai spun uneori că oamenii ar trebui să privească în faţă, nu în urmă. Mă mai întreabă câte cineva „Cum ai petrecut?” De parcă ar conta. Îmi spun de multe ori că e mai important ce urmează decât ce a fost. Chiar dacă viitorul nu înseamnă altceva decât aşteptare. Şi să nu uit… măcar eu, pentru că oamenii uită. Peste unele iubiri, oricât ar trece timpul, nu trebuie să lase urme de bocanci. La Mulţi Ani!

De anima

          Mă întreba cineva drag mie, într-un moment în care nu îmi funcţiona raţiunea, care este diferenţa dintre societate şi comunitate. Eu priveam înspre departe şi, depăşind norma socială, ignorând regulile comunităţii – ale comunităţii, nu ale raţiunii – îmi îndreptam gândul către celula de bază a existenţei umane. Nu, nu aceea a societăţii, care atâta vreme mi-a fost indezirabilă, ci aceea a omului, neştiind dacă este impulsul sau sentimentul. Omul este fiinţă socială adevărat, dar nu numai socială, ci sentimentală prin excelenţă. Putem renunţa la sentimente, putem renunţa inclusiv la impulsuri, dar nu avem cu ce să le înlocuim decât cu solitudine. Şi mă gândeam, cui îi pasă de societate, cui îi pasă de comunitate, cui îi pasă de normă, atunci când ochii se pot umple de fericire? Nu cumva asta căutăm toţi? Fericirea, nu socializarea.