Future World

(Proiect suspendat pe o perioadă nedeterminată)

Am pornit-o pe un nou drum… Spuneam mai demult că aș fi dorit ca drumul lui Nevermore să nu ia sfârșit niciodată. Acum, însă, mă bucur de voluptatea de a crea o nouă lume. O lume viitoare care se va naște, sper, cu aceeași ardere, cu aceeași forță și cu aceeași intensitate ca în Nevermore, dacă nu chiar mai mare.

Voind să vă stârnesc puțin curiozitatea, s-ar putea să considerați că am prelungit prea mult această ghicitoare în 6 acte (deocamdată), a realităților. Totuși, priviți-o ca pe o schiță, ca pe un schelet al poveștii pe care urmează să v-o spun, cândva, în acest an. Și, pentru ca primul pas să fie complet, am decis să îmbogățesc acest spațiu virtual pe care îl vizitați; să trag cortina chiar de la început, dar să nu vă deschid porțile lumii pe care vreau să o creez, ci să vă arunc o provocare. O provocare a visului… În definitiv, o ghicitoare învăluită în misterul unei lumi a visului.

Realități

Autumn – Gallery of reality

Symphonity – Gates of Fantasy

Nightwish – Fantasmic

Helloween – Dreambound

Dream Theatre – Lifting Shadows off a dream

Avantasia – Twisted mind

*

          Ne naștem, absurd, absurzi, într-o realitate care nu este a noastră. O realitate creată de alte minți, de alți oameni, de alte suflete. Una care ne este, poate, străină, sau, oricum, care nu este asemănătoare cu cea pe care am dori-o noi. Învățăm să mergem prin ea, să o acceptăm, să îi încasăm, de multe ori, loviturile, fără a putea riposta. Decât, poate, cu o înjurătură, cu un scrâșnit printre dinți sau… sau poate nici cu atât.

Se distrează, realitatea asta, aruncându-ne dintr-o parte în alta, ca pe niște frunze căzute în vânt dintr-un copac. Probabil uneori râde, alteori se poate plictisi și ne poate îngreuna povara pentru și mai multă distracție. Dar în oricare dintre cazuri, realitatea este ca o femeie, ca o femeie sigură pe ea, capricioasă, răsfățată și ținută în puf. Nici nu este cazul să ne spună “părăsește-mă, dacă poți, dacă îți dă mâna”.

Omul de început îi suporta loviturile și încerca să îi facă viciile suportabile. Da, realitatea are vicii. Este mincinoasă, este încrezută. Minte și înșeală. Este dependentă de jocuri. Dar mai ales, cel mai greu de suportat dintre toate, este urâtă. Și, spuneam, omul de început a fost nevoit să îi înghită mizeriile și, poate, chiar să pretindă că îi plac. Unde să fi fugit? Unde să se fi ascuns?

Nu avea cunoștință de culoarele care se pot crea în trupul realității. Și nici nu avea de unde să știe, pentru că realitatea îi apărea mereu dominatoare și dominantă. O stăpână cruntă, pe care nu îndrăzneai să o înfrunți, căreia nu aveai curajul nici să îi răspunzi la privire, darămite să o mai și dezbraci, ca să îi descoperi trupul. Nu știu care a fost primul curajos. Nu este nicăieri menționat, nu îl pomenește nimeni. Dar eu sunt sigur că a existat. Acela care, în urma unei lovituri pe care a primit-o, în loc să se încovoaie, s-a ridicat și i-a înfipt realității mâna în gât. A strâns-o puternic, până când privirea acesteia a devenit tulbure. Apoi, cu mâna cealaltă, curajosul i-as sfâșiat hainele. Nu s-a oprit până când nu a descoperit-o de tot, în cele mai mici detalii. Apoi, privind-o în totalitate, ajungând să o cunoască, a aruncat-o pe treptele tronului pe care ședea ea întotdeauna. I-a întors spatele, spunându-i cât este de urâtă, cât este de demnă de dispreț. Cât este de crudă și de sălbatică.

Văzuse în trupul ei că exista o alternativă, o scăpare. Un dar care îi fusese ascuns omului, până când acest curajos îndrăznise să se revolte. El, primul, descoperise cicatricea din trupul realității. Cicatricea care nu mai poate fi vindecată, urma care confirmă că trupul realității nu este întreg, nu este întregul care să ne cuprindă pe toți. Urma care arată că relitatea nu este atotcuprinzătoare… pentru că însuși trupul ei nu este complet, nu stăpânește tot, nu domină tot… Îi lipsește ceva, ceva pe care nu va putea niciodată să pună stăpânire.

Visul. Lumea visului. Porțile la care oricare dintre noi poate să bată și să i se deschidă. Singurul loc în care omul poate să scape de realitate. Singurul loc în care realitatea nu este primită… și nici bine-venită.

*

I se zbateau ochii sub pleoape, ca doi pești aruncați pe uscat, sub biciul necruțător al razelor soarelui. Gândea că uneori realitatea poate să fie atât de crudă încât durerile fizice își fac apariția. Nu este nevoie de vreun bici, de vreo bâtă, nici de pumni… Este suficient ca cineva să piardă ceva, să se lovească de un obstacol care să îi dea viața peste cap… Este suficient, ca acea suferință psihică sau sufletească să se transforme într-una fizică. Să ia totul forma unui gol în stomac, al unei amețeli terifiante, să întunece ochii și să arunce asupra lor un văl… Se întâmplă, atunci când tâmplele încep să pulseze, când apare senzația că pământul încearcă să îți fugă de sub picioare… Atunci când inima încearcă să își facă loc spre exterior, căutând să spargă pieptul care o găzduiește… Acel văl are o putere aparte, făcând ca totul să pară mai gri, mai tern, sau chiar negru și dezgustător.

“Realitatea își ascunde bine hidoșenia, de cele mai multe ori. Ba chiar, unii spun despre ea că este frumoasă. Că bogățiile pe care le poate ea oferi sunt de nerefuzat. Răsfățații… Parcă nu își dau seama că ea își pune de fapt o mască, sau mai multe măști… Dar chipul ei adevărat, cel de dedesubtul acestora, este acela al unei Meduze, capabil să te împietrească, să te subjuge și să te transforme într-un “ceva” care să alunece prin viață ca un pește printre undele apelor repezi.”

Sunt oameni și oameni. Unii suportă cu stoicism loviturile sorții. Și își continuă cu pași nesiguri drumul, după ce se ridică. Alții, rămân la pământ agonizând… incapabili să mai zboare. Iar alții, cei puțini, se ridică și cu ultimele puteri prind realitatea de guler. O zguduie bine privindu-i ochii deveniți temători, apoi o aruncă, undeva, cât mai departe de ei, să nu îi mai simtă privirea, atingerea, atenția… Aceștia din urmă sunt adevăratele victime ale realității. Nu cei care o acceptă ca însoțitor în peregrinările lor printre oameni, nici cei care, temători, rămân pe loc în diverse etape ale drumului lor. Victimele adevărate sunt aceia care în urma recepționării unei lovituri bat la porțile lumii în care realitatea nu este bine primită.

Acea lume poate să ia orice formă, este mult mai flexibilă decât realitatea. Chipul ei adevărat nu este cunoscut de nimeni, pentru că este mereu altul, pentru fiecare dintre cei care încearcă să găsească un refugiu privindu-l. Ar putea fi o femeie, lumea asta, o femeie frumoasă, mai mult o sclavă, care să satisfacă fără crâcnet toate, fiecare și oricare dintre dorințele stăpânului ei. Poate fi un munte care să își plece coama de brazi în fața celui care dorește să îl stăpânească… Și prin toate, prin foșnetul ierbilor din poieni, prin bâzâiul albinelor care se odihnesc între petalele florilor, prin susurul apelor reci, prin țipătul ascuțit al acvilelor, spune același lucru: “Stăpânește-mă! Așa cum ai nevoie de mine, așa am și eu nevoie de un stăpân… de tine!”. La fel de bine, această alternativă la realitate poate să fie o mare albastră și adâncă, poleită cu raze aurii sau roșietice ale soarelui, luminată noaptea de raze argintii de lună, populată de sirene care să cânte mereu imnuri închinate uitării, între valurile înspumate care pot șterge orice suferință, orice păcat, orice teamă…

Lumea fanteziei poate fi cea mai frumoasă lume pe care a văzut-o cineva vreodată. Este suficient să își deschidă porțile, este suficient ca cineva să facă doar câțiva pași în interiorul ei, inspirându-i parfumul, simțindu-i căldura, ascultându-i șoaptele și primindu-i mângâierile… Dar vai de acela care uită drumul de întoarcere, care uită că, așa cum a pășit, sfios, prin porțile sidefii ale acestei lumi, trebuie să facă și cale întoarsă… 

*

12 comentarii la “Future World

  1. Araceli spune:

    🙂 Suna (daca pot spune asa) si se arata promitator :). Drum presarat cu noroc si implinire sa ai, catre o lume noua, a viitorului.

    • Nevermore spune:

      Araceli, multam fain… Desi, de dragul jocului… intrebarea este… o lume a viitorului, sau o lume a trecutului? Pentru ca orice poveste, imaginara sau nu, pentru a fi povestita trebuie, mai intai, sa se fi intamplat. 🙂

  2. Nevermore, pai… daca-i asa cum spui, atunci sa intind aripile gandului si sa-mi incep calatoria prin lumea visului, incrcand sa imprastii misterul ce-nvaluie ghicitoarea, cu speranta ca voi descoperi fascinatia.
    O urare? Deznodamantul sa fie cel putin la inaltimea asteptarilor!

  3. Araceli spune:

    Alta ghicitoare :). Depinde in ce masura vrei sa transformi visul in viitor. Poate unele povesti s-au petrecut, dar… in vis 🙂
    Da, realitatea e cruda si visul este poate singurul care creeaza in ea o bresa catre alta lume…

    • Nevermore spune:

      Araceli, nu este vorba de visuri personale, dar cred ca toti avem in noi puterea de a aduce visele in cadrul realitatii. Sau posibilitatea de a le trai, cumva. Referitor si la bresa catre alta lume… ar mai fi moartea…

      • Araceli spune:

        Nu am zis visuri personale, ci m-am referit in mod general :)… da avem puterea sau posibilitatea, frumos spus. Cat despre cealalta bresa, duce catre necunoscut.

  4. Nevermore, eu am ridicat stacheta mult deasupra celei existente pentru „Incursiune pe drumul spre niciodata”, asa ca ia-ti elan serios!

    • Nevermore spune:

      StropiDeSuflet, si eu… Dar pana la proba contrarie, am credinta ca voi reusi sa imi depasesc cel putin limitele propuse. Si daca vor fi satisfacute si cerintele/asteptarile celorlalti, mult mai bine!

  5. […] Future World 17Ian10 […]

  6. Nu este neaparat necesar sa fi fost traite inainte….imaginatia si fantezia pot fi duse la extrem…. si eu ma gandesc ca atunci cand scrii….. te si reprezinta intr-un fel sau altul…Este doar o parere a mea si sper sa nu fi deranjat cu ea….iar daca da imi cer scuze nu am vrut ….

    • Nevermore spune:

      Irina, intr-un schimb de idei nu ar trebui sa intervina nicio suparare, dimpotriva. La extrem poate sa fie dus totul, pana si limitele. Scrisul, da, de multe ori poate sa reprezinte persoana, poate sa o contina sau poate sa o ascunda, in functie, bineinteles, de scopul pe care il are. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s