Concluzie de sărbătoare

Am cunoscut o femeie a cărei culoare preferată era movul şi m-am trezit cu o durere cumplită de cap. O durere pur necruţătoare, una care mereu îmi aduce aminte de un bun prieten care zicea: “Te doare capul? Marfă proastă, românească, schimbă-l”! Şi, colac peste mâna întinsă, mâine se îmbracă ţara asta în straie de sărbătoare roş-galben-albastre sau în porturi populare. De parcă de asta ar trebui să ne ardă, de parade şi de fasole cu cârnaţi la un pahar de ţuică.

Nu, bordelurile nu sunt legale, nici ăsta al lui Gogol nu ar trebui să fie. Muzică de cârciumă infectă în care, după ce te aşezi la o masă antică şi soioasă, e greu de crezut că nu găseşti vreo hepatită. Dar îmi place. Ceea ce nu pot spune despre situaţia României. Căreia, dacă aş putea, în loc să se ţigănească pe modelul românesc consolidat şi îmbunătăţit la diverse evenimente, i-aş spune “Start wearing purple”!

Anunțuri

Spre zări îndepărtate visul… (Răzvan Nicula)

Spre zări îndepărtate visul
Mi se pierdea în miez de noapte
Scrutând adânc şi trist abisul
Săpat de buzele ei coapte.

Se prăvălea-n nimicnicie
Ca un căzut răpus de glonţ
Ce niciodată n-o să ştie
Că o iubire nu-i gablonţ.

Doar ultimul suspin spre ceruri,
Spre ochii mari de domnişoară,
A reţinut că orice ţeluri
Se duc la dracu’ într-o gară.

Trei lacrimi reci de călătoare (Ion Minulescu)

Şi-ai să mă uiţi –
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit –
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare;
Iar’ eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu –
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine –
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!