Ajutor! Ajutor! Ajutor!

          Oricât s-ar spune că e bine să-ți vezi de treaba ta în loc să tot stai cu ochii peste gardul celuilalt, se poate afirma că lumea noastră nu este mai rea decât a lor. Lumea noastră, cea mioritică, nu pare deloc inferioară celeilalte, “civilizate” și dezlănțuite, pe care cele mai multe voci o declară cu cincizeci de ani mai evoluată.  Spre exemplu, în februarie 2020, perioada în care coronavirusul începea să zburde, deja înțărcat, împingând la campanii mediatice care să susțină igiena, era invocat un studiu al agenției Gallup din Statele Unite (un fel de Institutul Național de Statistică al nostru, dar mai cu ștaif) din 2015, care ar fi părut multora irelevant: obișnuința europenilor de a-și spăla mâinile după folosirea toaletei. Oricât ar fi tentate gurile rele să zâmbească ironic cu o sprânceană ridicată, ațintindu-și privirile spre spațiul carpato-danubiano-pontic, s-ar afla într-o gravă eroare. Conform studiului, doar cincizeci de procente dintre olandezi își spălau mâinile după o vizită la grupul sanitar, cincizeci și șapte de procente dintre italieni, șaizeci și unu dintre spanioli, în timp ce Franța se lăuda cu un procent de șaizeci și doi. România stătea în vârful clasamentului (de fapt în coada lui, ca de obicei), cu optzeci și patru de procente, depășită doar de Grecia – optzeci și cinci, și de Bosnia și Herțegovina – nouăzeci și șase.  Cam așa, s-ar putea spune, Estul i-a aplicat Vestului o ușoară scatoalcă, una care, din fericire, nu a supărat pe nimeni. Pentru că, să ne ferească cerurile de vreo supărare – se lasă cu mișcări de stradă, cu statui dărâmate și cu atacuri la operele de artă care au influențat o lume întreagă. Așa cum s-a întâmplat peste ocean, în democrata Americă, yankeii dovedind din nou cât de adevărat este că cel mai puternic stat al lumii își merită pe deplin renumele de “țara tuturor posibilităților”. Cum altfel s-ar fi putut ca moartea unui infractor recunoscut, George Floyd, să ducă la eliminarea temporară din grila de programe a HBO MAX a ecranizării romanului cu același titlu, al scriitoarei Margaret Mitchell, Pe aripile vântului, pe motiv că ar fi un material care portretizează sclavia?! Din luna iunie până în prezent ridicolul situației s-a mai atenuat, doar pentru a face loc unei alte vești care nu poate fi primită decât cu stupoare: deși Anglia nu se poate lăuda cu temperaturi foarte ridicate pe timpul verii și riscul contactării unei insolații tinde spre zero, aflăm că începând din august romanul Agathei Christie Zece negri mititei se va numi, de acum, Erau zece. James Prichard, nepotul autoarei, a anunțat schimbarea titlului pentru piața franceză, adăugând că se lucrează și la modificarea textului, întrucât peiorativul “negru” (negro) este folosit în interiorul volumului de exact șaptezeci și patru de ori.

         Și, ca o cireașă plasată strategic pe glazura tortului, ca să nu spunem de vreo bomboană de pe colivă, Donald Trump, supranumit cel mai puternic om de pe Pământ, într-o declarație halucinantă pe tema coronavirusului, afirmă că o asemenea situație de criză a mai produs, în istoria recentă, doar gripa spaniolă din 1918, care, de altfel, a dus la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial (!). Într-un fel i se poate da dreptate, întrucât istoria este făcută de învingători, și întreaga umanitate speră că nu vom ieși înfrânți din lupta cu pandemia actuală.

          În asemenea condiții, un naționalist convins, sau un lovit de dacopatie, s-ar duce la culcare râzând de vajnicul Occident, sătul să-i mai supravegheze caprele, mai râioase ca acelea ale Irinucăi lui Creangă. Chiar și-ar putea spune că Vestul își vine în fire, amintindu-și de proiectul de lege autohton care ar fi putut duce la interzicerea lui Cioran și a lui Eliade din pricina simpatiei arătate Mișcării Legionare, sau de inițiativa Institutului “Elie Wiesel” care solicita, în 2014, demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu. Dar ar rămâne cu regretul că împământenita zicală “ca la noi la nimenea” își pierde, treptat, caracterul național.

          Totuși, nici noi nu ne dezmințim și rămânem noi. Wir sind wir, sau mai bavarezul Mia san mia, ne rămân pe deplin aplicabile. Zadarnic întreaga suflare românească a căscat gura la Pianistul lui Polanski în 2002, în 2020 în continuare preferăm să vorbim despre Pian. Și chiar, parcă sfidător, ne bucurăm de frăția cu codrul și de împăcarea cu fatalitatea, asemenea mai-nou notoriului manelist care în timpul unui mic concert live susținut din autoturismul personal condus de nevastă, s-a trezit lovit de tren. Sau, de fapt, nu s-a mai trezit deloc. Comuniunea românului cu natura, știm deja, este cunoscută în întreaga Europă, datorită unei statistici a Eurostat, care constata că în 2018, în România, 27,7% din gospodării nu au toaletă în interior. De aici și mentalitatea unora că nu există covid, dar că un pas făcut într-o grămadă de excremente este semn de noroc. În definitiv, norocul și-l mai face omul și cu mâna lui. Sau cu piciorul. Nici peisajul cultural nu a fost scutit de mici cutremure, având în vedere că ambasadoare a Zilei Brâncuși a fost aleasă o cântăreață care pare mai degrabă o surpriză din punga de chipsuri decât personalitate îndrituită să vorbească despre cultură. Dar până și lumea erudită, de pretutindeni, pare dispusă să-și fure singură căciula. Într-un an sărac în evenimente culturale, la o anchetă demarată de revista Uniunii Scriitorilor “Luceafărul de dimineață”, intitulată “Treizeci de ani fără cenzură”, dintre declarații aproape senzuale la adresa libertății de a scrie, vocea lui Ovidiu Pecican se ridică pentru a pune, motivat, punctul pe “i”: “Treizeci de ani fără cenzură? Să fim serioși!” Semn că nu numai în Occident, ci și la noi, prin redacții sunt strecurate personaje cărora noțiunea de libertate de exprimare le este străină, cărora condeiul le atârnă în mână mai greu decât apasă Pământul pe umerii lui Atlas și al căror suflet este mai degrabă măcinat de spaima de a nu supăra decât de nevoia de dreptate. Cu siguranță, asemenea specimene, care au făcut din literatură sau jurnalism o “învârteală”, nu o meserie, în baza recentelor informații că Mircea Cărtărescu este din nou pe lista scurtă a pretendenților la Premiul Nobel pentru Literatură, ar întreba scriitorul, dacă ar avea ocazia, doar de ce și-a intitulat romanul Orbitor și nu Sorbitor.

          În mod cert, lumea actuală are nevoie și de Solenoidul lui Mircea Cărtărescu. Mai ales de cele zece pagini (732-742) de “ajutor!” din ediția de 2015 a cărții, o minunată găselniță a literaturii contemporane, care ar trebui tocate bine, cuvânt cu cuvânt, fiecare dintre ele urmând a fi pus într-o sticlă. Cu atâtea sticle aruncate prin mări și oceane, poate măcar una să ajungă la vreun naufragiat pe o insulă pustie, rămas suficient de întreg la minte să ne mai poată salva.

4 comentarii la “Ajutor! Ajutor! Ajutor!

  1. Maria Marta Panaitescu spune:

    Răzvan Nicula exersează obstinat atât în sfera lirismului de factură neoromantică/ postmodernistă, în felul său, dar mai ales în aceea a prozei. Exercițiul său pare dictat de luciditate, în mod preponderent…mai ales când, între două șarje distincte, el ascute armele polemicii.
    Prezentul și istoria recentă, prin valori, nume cu semnificație elocventă fac obiectul unui discurs imaginabil ca un clivaj (antitezele sunt viața, …), inserția scriitorului în epoca apare exprimată cu un fior de teamă/ și mai mult decât de teamă…/invoc hispanicul termen t r e m e n d o )…,întrucât autorul trecut prin experiențele de rigoare…nu poate să ignore formele evidente ale imposturii sau ale relei credințe…Răzvan Nicula are predispoziția disocierii clare a valorilor reale, profesia de avocat îi rafinează argumentele.
    POLEMOS!

    • Nevermore spune:

      Maria, mă tem că textul în cauză nu are nevoie de o analiză literară, mai degrabă fiind de inclus în sfera publicistică. Or, într-o asemenea situație, autorul are ca scop să fie lăsat în umbrele lui, iar reflectorul să fie pus pe situația prezentată pentru că, într-adevăr, trăim vremuri nebune.

  2. tatianapanaitescu spune:

    Acest titlu, Ajutor… se regăsește la Mircea Cărtărescu. Cred că ar trebui schimbat.
    Stilul/ oricum , alert, // … personalitate tranșantă în a disocia în domeniul valorilor/ sine ira et studio.
    Statuia lui Mircea Vulcănescu/ arată trist, prea puțină grijă față de finisaj, expresivitate… austeră/ fără stil, de fapt.
    Avem nevoie de o artă statuară/ care să pună în valoare memoria locurilor. Meritorie/ munca lui Ion Lazu.
    Cel care a reperat/ casele personalităților literare/ Ion Lazu/ a scris,, Epopeea plăcilor memoriale ,,

    Recitind poeziile, am reținut o notă parnasiană, consonantă cu însăși marea temă a acestui an care se încheie//
    Urmăresc pe Răzvan Nicula/ în evoluția sa de om tenace/ dedicat/…artei literare, venind din zona dreptului , a Jurisprudenței, etc. Stendhal copia din Codul lui Napoleon/ în fiecare zi/ din rațiuni de ameliorare stilistică/ de apetență pentru stringență și proprietate a termenilor.
    În așteptarea altor lucrări. îi urez succes/ chiar și sub forma unor traduceri într-o limbă care să-i reprezinte personalitatea.

    Tanya

  3. Neapărat vei schimba titlul. dacă vei fi acuzat de compilație / cum să scrii ,, Ajutor;,
    Desigur, tematica, atitudinea, scrisul/scriitura – se adecvează personalității tale- îmi pare că ai vrea să te considere cititorul un pamfletar. Atunci / citește Bilete de papagal/ inclusiv/ declarația maestrului.
    Marelui Alpha.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s