Mai ales toamna

Mă simt, mai ales toamna, un nebun epocal!
Purtând capul în traistă şi lancea în mână,
Călărind răzvrătit pe-o mârţoagă bătrână
Ce-aduce mai mult, cică, a semn zodiacal,

M-apuc să-mi caut noaptea tot soiul de lupte
Fălindu-mă că nu am pierdut vreuna
Ba chiar mai mult, am biruit întruna,
Chiar şi când mă trezeam cu aripile rupte –

Se întâmpla, rareori, să alunec din sfere
Şi rădăcini să prind adânc pe pământ
Ca şi cum aş fi făcut nu ştiu cui legământ
Că plec înspre stele doar în croaziere.

Dar n-am uitat să-mi caut niciodată în zări
Cu ochiul aprins, stârnit de furtună,
O luptă pe cinste, o moarte nebună
Croind peste tot poveşti, nu spinări.

Aşa mă simt toamna, în loc de pale de mori
Mă înfrunt cu idei şi cuvinte şi vise
Uitând de-ale verii plăceri interzise
Pe podul spre iarnă prea cuprins de fiori.