Ciudat era că, oricât de real păruse, totul nu fusese decât un coşmar; şi şedeam parcă pierdut, parcă cu inima scoasă din piept, întrebându-mă cum este posibil ca visul să pară o viaţă şi viaţa un vis. Nu mă dezrădăcinasem şi nici nu îmi pierdusem minţile, îmi spuneam, chiar dacă nebuniile visului pot picura în suflet nu numai exuberanţă ci şi îndoială de sine. Îndoiala de sine – unul dintre cele mai cumplite coşmare ale omului, indiferent de numele pe care acesta îl poartă.
Suntem ciudaţi, noi, oamenii. Paranteză: încă mă includ în categoria oamenilor, deşi aş prefera să fiu suflet. Suntem ciudaţi, spuneam, ciudaţi cum reuşim să ne disociem şi să ne arătăm naturile duale – oameni şi suflete. Da, există oameni cu suflete, dar există şi doar oameni, şi doar sufletele. În definitiv, ce este omul? Ce altceva decât un animal biped raţional?! Dar sufletul? Nu, să nu începem cu franţuzisme, chiar dacă e adevărat că sufletul are raţiunile sale. De simfonii de oameni nu am auzit. Am auzit, însă, de multe ori, de simfonii de suflete.
Un an poate să fie orice, o pagină, un studiu, un vis, o clipă, o speranţă, orice. Orice, în funcţie de toate câte îl umplu. Se întâmplă ca unii ani să pară goi şi poate că aşa se şi simt, ca oamenii care nu găsesc ceea ce caută – alţi oameni care să le fie tot, iubire, metaforă şi reflecţie. Dar chiar şi atunci când cuvintele devin prea sărace, când par să se fi pus la adăpost, epuizate, sunt scrieri continuate altfel, în cadenţa sufletului. La fel cum cuvântul poate să devină suflet, sufletul poate să devină cuvânt; cuvânt şi balsam. La Mulţi Ani!
În unele momente îmi închipui cum aş fi, cum aş reacţiona dacă aş fi capabil să îmi prevăd viitorul. Întotdeauna închipuirile îmi ridică semne de întrebare şi, dacă uneori mi se pare că ştiind totul de dinainte aş încerca să trăiesc fiecare clipă la intensitate maximă, alteori încep să mă tem că, lipsit de inocenţa necunoscutului, m-aş lăsa pradă indolenţei. Îmi spun că este bine că nu putem ştii; pe de altă parte, nimic nu ne împiedică să ne putem dori. Şi dacă ar fi să fie aşa cum mi-l doresc, anul care începe nu ar fi doar o pagină nescrisă încă, ci mai degrabă un studiu. Studiu de intensitate, pentru trezire.
Nevermore 