Final de an

Pe final de an, dupa bilanţuri, unii au obligaţia dărilor de seamă. Aşa se va întâmpla, mă gândesc, în seara asta. Cel puţin aşa am fost obişnuiţi, ca demnii noştri conducători, pleşuvi, cu şuviţe în vânt sau cu altfel de semne comico-tragico-distinctive să ţină un discurs care să marcheze finalul de an, dar nicidecum al marasmului în care ne zbatem.

Şi, deşi sunt plin de speranţe şi de gânduri bune, anumitor persoane nu le doresc decât să ţină o cuvântare în faţa unui auditoriu pe care să îl enerveze la culme…

La mulţi ani!

Anunțuri

De final…

Mă gândesc că fiecare dintre noi, la final de an, îşi face un fel de bilanţ. Aşa ar trebui, să privim în urmă, să ne cântărim şi să ne judecăm, noi pe noi înşine, cât mai posibil fără părtinire. Sunt puţini care au curajul să se privească, într-adevăr, în ochi, fără să îşi caute scuze, fără să le inventeze, fără să caute să împartă vina cu ceva sau cu cineva.

Întotdeauna ceasul poate să aducă mai multe decât anul, asta  este adevărat. Un bilanţ pe ceasuri este, cu siguranţă, prea greu de făcut, prea imposibil, dar întotdeauna se poate spune cu precizie că un an a adus mai multă fericire sau mai multă tristeţe, îmbogăţire sau sărăcire sufletească, zâmbete sau lacrimi, încercări şi realizări deopotrivă.

După bilanţ… vine sărbătoarea, chiar dacă există situaţii în care sub linie rezultatul este negativ. Aşa trebuie, atunci când ştim unde suntem, să ne pregătim de drum, să ne căutăm puterea şi să o găsim în ce ni se potriveşte fiecăruia. Nu îmi voi publica bilanţul, îmi exprim, însă, speranţa că ale voastre sunt, în mare măsură, încurajatoare.

Posibil să mă mai laud în anumite momente, cu siguranţă voi avea de ce. Până atunci, părerea mea este să primiţi în suflete Crăciunul!