Reverie (Răzvan Nicula)

Sunt obosit; şi capul când aşez

Pe perna albă, moale, de satin,

Închid ochii, dar n-am ce să visez,

N-am ideal, n-am viaţa cui să-nchin.

 

Am obosit în jocuri de noroc,

Bând şi râzând fără să mai opresc,

Şi cu femei, în multe nopţi de foc,

Şi multe alte, ce nu le mai rostesc.

 

M-au obosit frumoasele femei

Ce c-o privire îmi stârneau fiori –

Iubiri de-o noapte, fără de temei,

Aşa toride, aşa fără culori…

 

M-au obosit paharele băute

În acelaşi loc în fiecare seară,

Şi muzica aceloraşi lăute

Şi povestea lor de dragoste amară.

 

Am obosit! Aşa am spus.

Şi-s stăpânit de gânduri sumbre,

Căci tu, frumoaso, m-ai sedus

Cu ochii tăi, căprui şi dense umbre.

 

Şi-aş da întreaga mea suflare

Un sărut să-ţi pot fura!…

Hai, vino, dă-mi o sărutare….

Sărută-mă, iubita mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s