În goana nebună de fiecare zi, mie, cel puțin, mi se mai întâmpla să uit. Uneori așa tare uitam încât ajungeam să mă întreb ce uitasem. Era o senzație ciudată, și neplăcută, pe care de multe ori mi s-a părut, o vreme, că aș schimba-o cu altele la fel de rele, doar pentru că le cunoșteam mai bine. Într-o noapte, pe când m-am afundat în mine tocmai să scap de propria mea prezență, mi-am amintit ce făceam mai demult; când mă plictiseam de mine căutam să mă redescopăr, pentru a îmi găsi puterea să mă mai suport încă o vreme. Cred că atunci am simțit din nou cum este să privesc chipuri de îngeri de care, prea străbătut de demoni, uitasem că nu trebuie pierduți; și nici uitați. Până la urmă ce ar fi omul dacă îngerii și demonii și-ar găsi alt loc de joacă?!
Nevermore 
Buna dimineața, Răzvan, tocmai am revenit dupa ședere la alt domiciliu si am găsit aceasta tableta/mic poem in proza…// Pacea omului cu sinele sau nu cred ca este/poate fi realizata in urma unui joc…anume…de felul celui amintit…Vad /bănuiesc in cazul tau un fel de akedia…spleen, melancolie autoindusa…je suis la plaie et le couteau et la victime et le bourreau…Baudelaire/de ce sa pendulam intre astfel de coșmaruri întreținute prin scris/ revederea/ recitirea/ variațiuni pe aceeași tema alunecoasa/ dar unde?/ dictata inconștient/ dar de cine ?/cine/i acela ce/mi spune povestea pe de rost/ de rad…/ ca de povesti străine… parc/am murit de mult… v. aproximativ citat din finalul Melancoliei lui Eminescu. Melancolia/ tentație voluptuoasa, ambigua, otrava lenta, oxid ce pune pe metale/ uneori/ irizări interesante/ dar factice…In locul tau/ as pleca in Anzii Cordiliere, printre oamenii sălbatici si buni la suflet, simpli, curați si ascultători de semnele pământului si ale Timpului. as asculta cum urla Urrubamba când se prăvălește. as urca sa străbat cărările strâmte din piatra către vechea cetate/ misterioasa Macchu Picchu. Pana una alta, ai nevoie de apele noastre, de vârfurile noastre montane, de unduirile dealurilor ardelenești/ de ceea ce/ s/a conservat din patrimoniul nostru arhaic… poate ca fiecare om se simte un dezrădăcinat dintru/o alta lume…,ca simți acest lucru este/poate fi ceva pozitiv/ …vorbește cu cineva intim si de buna credință. Când ajungi la Nicula, te rog cumpără pentru mine o mica icoana din lemn a Maicii Domnului, pentru ca tocmai vom intra in postul de vara….Vreau sa mi/o aduci / dimensiunea nu contează,…micuță din lemn, nu neapărat din sticla… a privi la meșteșugari cum lucrează iți va crea in suflet o dispoziție diferita… va naște idei… schimbarea mintii e importanta. Eu si Maria mergem la Sarmisegetusa. Apoi la Roșia Montana cu un localnic de mare isprava.
…Am totul, inclusiv aceasta zi/ am totul / inclusiv aceasta urare/ Bucuria sa îți rămână întreagă!…
Tatiana/Tania, atenta la mesajele tale si la subtextul lor
Tatiana, va multumesc pentru gandurile frumoase! Singura mentiune – sper sa nu fie cu suparare – s-ar referi la strambatul din nas in privinta manastirilor. Nu mi se potrivesc nici macar in vizita, si desi a fost aproape de dealurile mele de foarte multa vreme, eu ma bucur ca pot sa imi pastrez dezinteresul. Candva voi scrie despre astfel de lucruri din punct de vedere personal. Pana atunci, as spune doar ca scriitorul (fara referiri personale) ar trebui mai degraba sa isi traga puterile din Anzi decat sa se incline in fata cerurilor goale. Sa imi fie cu iertare. Zile frumoase! 🙂
astăzi voi căuta printre materialele mele un poem scrie de Pablo Neruda… Înălțimile din Machu Picchu. L/am tradus si publicat in revista Poesis…Muzica andina, la flute de Pan… tumultul dansurilor de carnaval/ arhaice din Peru si… Chile, Columbia… vorbesc de lucrările/ artefactele/muzicile arhaice…/ ma fac sa fiu fericita/ Îmi doresc măcar sa simt in briza rece a dimineții sau a nopții/ un semnal al acelei lumi/ spre care tind/ o lume cu dimensiuni uriașe/ cu stânci si păduri întunecate, cu urcușuri pe serpentine si presărate de/ așezări aproape primitive, oameni măruntei, bruneți si cinstiți, frugali ospitalieri zâmbitori/ eu chiar așa i am cunoscut in Bucuresti/ cântând lângă fântânile arteziene din jurul Universității… / am vorbit cu Rafael// comerciantul de manufactura peruviana/ de lângă Biserica Sf Ciprian/ Centrul Vechi…//El mi/a spus ca as semăna cu mama lui/ întrețin o relație…rarefiata cu o doamna dintru/o tara a sudului/
….As dori sa recitesc Mătasea si metalul/ carte de poezie semnata Pablo Neruda//… sa ascult melodia Las campanas del olvido/ …. Clopotele uitării//in diferite interpretări…da, îmi doresc sa ascult pe Gh Zamfir…cătând din la flute de Pan…Daca înveți spaniola te vei bucura de sonoritatea acestei limbi absolut savuroase si poetice. T.
Tatiana, va multumesc pentru sugestie! Mi-am amintit o exprimare hazlie, „problema cu cartile noi este ca nu ne permit sa le citim pe cele vechi”. Voi cauta sa imi impac cumva lecturile, chiar daca in orice moment, recunosc, as lasa din mana o noutate pentru ceva de valoare. :)Desi cunostintele mele de limba spaniola au ramas la nivelul de incepator, mereu mi-am dorit sa il citesc pe Marquez in limba materna. Poate candva… Zile senine! 🙂