“Îmi plac mult nopţile astea de iarnă”! m-am trezit spunându-mi mie în întuneric, umplându-mi plămânii cu fum de ţigară. Îmi plac nopţile acelea reci şi neclare, cu siluete şi umbre nedesluşite ascunzătoare de sine prin valuri dense şi pufoase de ceaţă. Îmi place dubiul şi chiar teama pe care le inspiră, nesiguranţa pe care o strecoară în oase, ca într-o lume aflată între realitate şi iluzie în care nimic nu este ceea ce pare a fi.
Îmi place cum se strecoară luna, nevăzută, doar ghicită, căutând să creeze iluzia unei raze luminoase, antiteză perfectă pentru întunericul care pare să nu aibă niciodată vreun sfârşit. Şi îmi mai place ceva. Sărutul. Sărutul acela înfrigurat, răscolitor, vibrant pe care îl simt de multe ori pe buze. Sărutul acela umed… Nu ştiu, a mai observat cineva că în nopţile cu ceaţă orice sărut este umed? Mereu supravegheat de raze nevăzute de lună, răsfrânte din carul alegoric – mijloc de transport către şi mai întuneric.
//
Nevermore 
Mi-a plăcut foarte mult ceea ce ai scris …sunt sentimente , vibrații ce le simțim în nopțile de iarnă….
Crisa, de foarte multe ori mi s-a intamplat sa ma pierd in contradictii de multe ori lipsite de scop si de rost. Poate ca, in definitiv, pentru oricare om care scrie este mai important, decat sa aiba dreptate, sa placa, sa atinga suflete. Foarte multumesc!
Mi-ai atins sufletul….și pentru mine , este tot ce contează . Mulțam fain 😉
Crisa, este unul dintre cele mai frumoase complimente care se pot face cuiva care scrie. Multumesc si eu! 🙂
Cu multă plăcere 🙂 ! Meriți complimentul …tinând cont că ai reușit să îmi atingi sufletul foarte repejor 🙂
Crisa, repejor? Sunt ani buni de când am început să mă joc cu literele, reusita nu pare imediata… Lasand gluma la o parte, nu pot sa spun decat ca ma bucur mult! Multumesc, inca o data 🙂
Îmi place jocul vostru 🙂 pentru că…transmite un val de sentimente și voi urmări cu interes jocul vostru 😉
Și …dap, repejor …ținând cont de faptul că nu sunt ușor de atins la suflețel 🙂
Crisa, pot doar sa doresc (si sa imi doresc) ca jocul meu cu literele sa nu isi piarda din farmec nici pe viitor, indiferent cat de adanc ascunse sunt sufletele carora le ajunge sub ochi. 🙂
Eu nu prea mă pricep la litere , dar îmi place să le citesc ,iar jocul tău cu ele ..mă fascinează …cred că știi cum să le dai suflet 🙂
Crisa, oricat de bine ar fi insiruite cuvintele, mereu au nevoie de un ecou, si se poate intampla ca sufletul lor sa para ca reflecta pe cel al aceluia care le asculta. Sau le citeste. 🙂
Hmm…poate că ai dreptate 🙂
Eu asa cred 🙂